AcasăActualitateElevul din Vrancea care a cerut permisiunea instanței să participe la Evaluarea Națională

Elevul din Vrancea care a cerut permisiunea instanței să participe la Evaluarea Națională

Susținerea probei la matematică în cadrul Evaluării Naționale a ținut de decizia instanței în cazul unui tânăr vrâncean, absolvent al clasei a VIII-a. Adolescentul a fost trimis în judecată luna aceasta alături de alți tineri pentru tâlhărie, iar în ziua în care se desfășura proba la limba și literatura română instanța de judecată a decis că se impune arestarea sa la domiciliu. Tânărul, care susținea examenul la unul dintre liceele din județ, a vrut totuși să dea și cea de-a doua probă. Însă printre motivele întemeiate pentru care elevii pot lipsi de la susținerea probelor nu se numără și o eventuală arestare. Potrivit informațiilor oficiale, doar „elevii aflați în izolare/ confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie 2020. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/ internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni”. Așa că ieri, elevul a cerut un răgaz de câteva ore pentru a ajunge la liceu.

„Admite cererea formulată de …în calitate de avocat ales al inculpatului, în prezent aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu. …încuviințează părăsirea de către inculpatul …a domiciliului la data de 17.06.2020 între orele 7.30 – 12.00 pentru a se deplasa la …, în vederea susţinerii examenului naţional de capacitate la materia matematică organizat pentru absolvenţii clasei a VIII-a. Ia act că inculpatul a fost asistat de către apărător ales. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu”, se arată în încheierea instanței, care putea fi atacată în termen de 48 de ore. Însă chiar dacă ar fi atacată, liceanului aspirant i s-a îndeplinit dorința: a putut susține proba și își poate continua studiile.

Adolescentul a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată, iar instanța a impus pe numele său „obligaţia de a nu părăsi imobilul …fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. …pe durata arestului la domiciliu, inculpatul minor  are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, după caz, ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice direct sau indirect pe nicio cale cu inculpaţii şi cu persoanele vătămate”, pe o perioadă de 30 de zile.

Foto: Arhivă

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...