AcasăActualitatePrimăria Slobozia Bradului amendată de Garda de Mediu pentru mormanele de gunoi depozitate la marginea localității!

Primăria Slobozia Bradului amendată de Garda de Mediu pentru mormanele de gunoi depozitate la marginea localității!

În urma unei sesizări primite de la cetățeni, inspectorii Gărzii de Mediu Vrancea s-au deplasat în comuna Slobozia Bradului, acolo unde primiseră informații că sunt depozitate mormane de gunoaie abandonate. Specialiștii au identificat zona ca fiind fosta platformă de gunoi situată în așa-zisul punct „între vii”. La fața locului inspectorii au găsit mormane de deșeuri menajere și reciclabile împrăștiate peste tot, ba unele ajunseseră chiar și pe terenurile viticole din zonă. Multe dintre aceste grămezi fuseseră incendiate, așa că ne închipuim ce s-ar fi putut întâmpla. Mai mult, la sosirea inspectorilor două persoane se aflau în plină activitate de incendiere a unor cabluri electrice, lângă ei aflându-se și o autoutilitară plină cu astfel de materiale. Cei doi au refuzat să se legitimeze, s-au urcat în mașină și au plecat, însă proprietarul autovehiculului va fi identificat după plăcuțele de înmatriculare și sancționat conform legii. În ceea ce privește deșeurile depozitate, primăria a primit dispoziții clare de la Garda de Mediu să curețe locul, însă se va alege oricum cu o sancțiune pentru delăsarea de care a dat dovadă. „Pentru neconformitatile constatate se va aplica sancțiune in termenul legal, in sarcina autorității publice locale stabilindu-se măsuri imediate de colectare a deșeurilor si igienizarea amplasamentului”, se arată într-o postare a Gărzii de Mediu Vrancea.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...