Candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de primar al orașului Panciu este un profesionist desăvâșit, cunoscut tuturor celor din comunitatea pănceană. Nicolai Mărăscu este de profesie economist, absolvent al Facultății de Comerț Interior și Exterior din București, și 8 ani de zile a condus Spitalul Orășenesc Panciu, pe care a reușit să îl aducă la standarde europene, astfel încât păncenii și cetățenii din localitățile limitrofe să beneficieze de îngrijiri medicale de top. Imediat după ce a terminat facultatea, s-a întors în Panciu, unde s-a angajat în fabrica de tricotaje, și nu a mai plecat din micul orășel vrâncean. Pentru că a dat dovadă de seriozitate de profesionalism, Nicolai Mărăscu a fost numit pe rând director economic, iar apoi manager al fabricii de tricotaje. Ulterior, a mai lucrat în sistemul bancar, în mediul privat, apoi a deținut funcția de director economic la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani și manager al Spitalului Orășenesc Panciu.
„Când am preluat conducerea spitalului, am găsit multe probleme. Nu m-am speriat, am stat de vorbă cu oamenii și m-am apucat de muncă, așa cum am făcut toată viața mea. Am modernizat, am îmbunătățit, am derulat proiecte, am dotat cu aparatură și echipamente. Oamenii din Panciu și din celelalte localități știu foarte bine ce am făcut eu ca manager al spitalului. Le transmit că voi veni la primărie să muncesc, să fiu în slujba semenilor. Activitatea mea de până acum a constat în formarea unor echipe performante și conducerea lor. Același lucru doresc să fac și atunci când voi conduce primăria Panciu, să formez o echipă care să lucreze doar pentru pănceni, care să acceseze fonduri europene și să transforme orașul într-un smart city”, spune Nicolai Mărăscu, candidatul PNL la funcția de primar al orașului Panciu.
Este adevărat, pentru toate funcțiile obținute l-au recomandat de fiecare dată profesionalismul și determinarea de care a dat dovadă și așa a fost toată cariera sa, iar experiența pe care o are va fi folosită acum în administrație, din postura de primar al orașului Panciu. Nicolai Mărăscu a dorit ca, în acest an, să se înscrie în cursa electorală pentru funcția de primar, având certitudinea că poate face ceva pentru oraș. Înainte de orice, decizia sa a avut la bază interesul pe care i l-au arătat oamenii din Panciu și încrederea lor, atunci când l-au întrebat dacă nu ar dori să candideze. Și așa, s-a gândit mai serios la această idee. Este pentru prima dată implicat activ în politică, iar alegerea de a candida din partea Partidului Național Liberal Vrancea a fost una firească, dat fiind că este singura opțiune care poate garanta o administrație de succes, aplicată spre nevoile oamenilor. Peste tot a avut o colaborare bună cu persoanele din care i-a fost formată echipa, motiv pentru care aceasta și-a propus să facă și ca primar. Își dorește să își cunoască personalul din primărie, pentru că un primar fără salariați buni și echipă nu poate face nimic. Nu și-a propus schimbări în echipă, ci vrea să continue cu cei care deja lucrează aici.

„Panciu este un nume care atrage, trebuie să-i dăm o înfățișare de oraș turistic european. Câinii comunitari, străzile desfundate, clădirile dezafectate, aerul ponosit al orașului trebuie să dispară. Panciu se poate reinventa și m-aș bucura să facem acest lucru împreună. PNL reclădește România, reclădim Panciu! Digitalizarea administrației locale, transparența reală în activitatea ei sunt obiective realizabile în primul an de mandat. Școlile păncene trebuie să fie pregătite să asigure condiții optime de studiu, să digitalizăm și învățământul, mai ales în contextul actual. Știu că păncenii mă apreciază și au încredere în mine, așa că, după alegerile din 27 septembrie, ne apucăm de treabă pentru orașul Panciu”, mai transmite economistul liberal.
Iar problemele din Panciu îi sunt cunoscute, de aceea și-a stabilit câteva priorități pentru mandatul său ca primar: asfaltarea străzilor, îmbunătățiri în domeniul sănătății, în învățământ și cultură, dar și o mai mare transparență în administrația publică. „Voi munci împreună cu angajații primăriei și colegii consilieri pentru asfaltarea tuturor străzilor și a drumurilor din oraș și din cartiere, modernizarea și extinderea spitalului orășenesc, modernizarea și extinderea bazei sportive, modernizarea pieței agro-alimentare, reabilitarea și modernizarea spațiilor verzi și a parcurilor și îmbunătățirea sistemului de curățenie a orașului. Sunt și alte aspecte care vizează dezvoltarea și modernizarea administrației locale și a orașului, pe care le voi avea pe agenda mea de lucru”, asigură Nicolai Mărăscu. Ce este foarte important, candidatul liberal la Primăria Panciu are tot prijinul din partea echipei PNL Vrancea și a viitorului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma – candidatul Alianței PNL-USR-PLUS, ceea ce va conta extrem de mult în activitatea sa. Ca să ai putere, trebuie să ai majoritate în consiliu local, dar și la consiliul județean, pentru ca proiectele gândite în interesul cetățenilor să poată merge înainte. Orașul Panciu merită să aibă în frunte un primar apropiat de oameni și receptiv la problemele lor, capabil să implementeze proiecte care vor aduce bunăstarea comunității pe care o reprezintă. Iar liberalul Nicolai Mărăscu este acel un om responsabil, cu experiență și preocupat să dezvolte comunitatea din Panciu, pe care se angajează să o reprezinte deschis, transparent, cu profesionalism, punându-i pe cetățeni în centrul preocupărilor administrative. (Material realizat de SC Media Factory Concept SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 21200012)






