Consilierii locali focșăneni vor analiza luni posibilitatea ca încă șapte tineri să primească locuințe ANL. Potrivit proiectului de hotărâre, este vorba despre garsoniere, pe străzile Bradului, Democrației, Pinului și Ulmului. Nu s-au construit blocuri noi, ci „în perioada septembrie 2020 – octombrie 2020 au devenit libere din punct de vedere juridic ca urmare a cererilor de reziliere depuse de titularii contractului de închiriere, șapte unități locative situate în Cartierul Tineretului Sud și Cartierul Brăilei”. Așa se face că au fost analizate cererile deja depuse, urmând a fi aprobată noua listă nominală cu persoanele cărora li se repartizează locuințe pentru tineri destinate închirierii. În lista de priorități aprobată anul acesta apar 172 de persoane, iar până în acest moment au fost repartizate locuințe ANL până la poziția 40.





