Doi șoferi din județ s-au ales cu dosare penale ieri, după ce au fost depistați la volan deși nu aveau acest drept. Unul dintre aceștia, un tânăr de 22 de ani, a „picat” inițial testul de viteză pe șosele, iar la verificări a reieșit că nici nu ar fi trebuit să urce la volan. Acesta a fost oprit duminică pe DN2 D de polițiștii Biroului Rutier Focșani, în jurul orei 15.34, deoarece conducea cu viteza de 92km/h, deși în zonă există limită de 70km/h. În primă fază, tânărul a fost sancționat contravențional, însă ulterior, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Iar de la amendă, tânărul șofer a făcut pasul către dosarul penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Pentru o infracțiune la regimul circulației este cercetat și un șofer de 39 de ani, din Slobozia Bradului. Acesta a fost oprit ieri, la ora 11.15, de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Gugești, pe DN 2 Dumbrăveni. Toate bune și frumoase până când oamenii legii i-au solicitat să prezinte permisul de conducere, moment în care acesta nu a avut ce să le arate, deoarece avea permisul de conducere reținut de ceva timp, iar dovada înlocuitoare era expirată din 20 octombrie. În cazul său, oamenii legii au demarat cercetările pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
FOTO: Arhivă






