AcasăActualitateCorso Cafe se alătură campaniei inițiate de Validsoftware: la fiecare pizza comandată, 3 lei sunt donați...

Corso Cafe se alătură campaniei inițiate de Validsoftware: la fiecare pizza comandată, 3 lei sunt donați pentru „Școala Online”

Situația actuală, în care mulți copii din Vrancea nu au cum participa la orele online din lipsa dispozitivelor necesare, nu îi lasă indiferenți pe oamenii de bine: pentru cei care încă nu au aflat, Validsoftware a inițiat de ceva timp campania „Școala Online”, la care de astăzi s-a alăturat și Corso Cafe. Până pe 23 decembrie, din prețul fiecărei pizza pe care o comandați online sau telefonic de la Corso Cafe, 3 lei sunt donați campaniei „Școala online”, pentru achiziționarea de dispozitive atât de necesare copiilor ai căror părinți nu au posibilitățile necesare pentru a le cumpăra un telefon, o tabletă, un laptop sau un calculator. „Considerăm că este important să susținem accesul la educație. Educația trebuie să fie la fel pentru toată lumea, iar noi putem contribui la realizarea acestui lucru oferind celor fără posibilități materiale șansa la dezvoltare profesională și personală. Doar acționând împreună vom putea să reușim în acest nou context. Comandă și tu!”, se arată în anunțul făcut ieri de Corso Cafe.
La campania „Școala online” putem contribui toți. Nu doar prin donații financiare, ci și cu donații de telefoane, tablete, laptopuri, calculatoare sau chiar componente de calculatoare. Toate vor merge către copiii care, în Vrancea anului 2020, nu au acces la educația online. Donațiile pot fi făcute fizic, la sediul Validsoftware din clădirea FederalCoop din Focșani, de luni până vineri, între 07.00 – 17.00 – mai multe detalii, aici. Anul acesta, prin Validsoftware și Vali Dima au fost donate 41 calculatoare, 20 tablete și 4 telefoane. „Colectăm dispozitive pentru a le dona copiilor care nu au cu ce participa la Școala Online! – campania noastră! Colectăm dispozitive pentru a le dona copiilor care nu au cu ce participa la Școala Online! Donează un calculator sau componente pentru copiii defavorizați! VIITORUL ESTE ÎN TEHNOLOGIE! Ajută-ne să ajutăm! Este uimitor cât de departe a ajuns tehnologia într-un timp atât de scurt. Calculatoarele au acum un impact major în viețile tuturor, dar mai ales asupra copiilor și al viitorului acestora! Vă rugăm să vă alăturați efortului nostru de a oferi acces copiilor, tinerilor și vârstnicilor din familii defavorizate, la calculatoare și formare profesională, prin donarea de calculatoare sau componente care nu vă sunt de folos. Calculatoarele nu trebuie sa fie complete – se pot dona și componente individuale. Cu sprijinul dumneavoastră, al inginerilor noștri și al unor parteneri din zona publică/privată, calculatoarele vor ajunge la:

copii și tineri cu posibilități financiare reduse;
laboratoare școlare fără dotare corespunzătoare;
ONG-uri care sprijină educația copiilor, tinerilor și vârstnicilor;
biblioteci publice.

Credem că prin gestul dumneavoastră veți oferi o șansă la educație digitală tuturor celor fără posibilități!
Haideți să construim împreună VIITORUL, oferind acces la tehnologie!”, este apelul Validsoftware.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...