O tânără de 13 ani este căutată de familia acesteia și de polițiști. Sâmbătă după-amiază, oamenii legii au fost sesizați despre faptul că Jurubiță Georgiana Nicoleta, în vârstă de 13 ani, a plecat în mod voluntar de la locuința sa de pe raza localității Suraia și nu a mai revenit. Tânăra are 1,60 m înălțime, o greutate aproximativă de 60 de kg, constituție robustă, păr șaten lung și ochi căprui. La momentul în care a părăsit domiciliul , fata era îmbrăcată într-o geacă de culoare neagră și pantaloni kaki, tip armată. Persoanele care dețin informații utile cu privire la minora în cauză, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție!






