Boovie, festivalul de book-trailere „născut” la Focșani a bifat anul acesta nu doar încă o ediție națională, ci și un proiect-pilot al unei ediții la nivel internațional, ExtROBoovie. Ediția s-a desfășurat în perioada august-decembrie 2020, când mai multe echipe din afara țării au lucrat pentru realizarea trailerelor, cu sprijinul profesorilor din afara granițelor care au alcătuit echipe de elevi. Sub îndrumarea trainerilor Boovie, echipele s-au implicat în proiect aplecându-se pe una dintre cele trei cărți propuse: „Elevul Dima dintr-a șaptea“ – de Mihail Drumeș, „Cartea miracolelor“ – de K.J. Mecklenfeld, și „Cei doi teribili în sălbăticie“, de Mac Barnett, Jory John. Ieri a avut loc desemnarea câștigătorilor, respectiv Echipa „Cei șase teribili” (Școala Românească din Eindhoven, Olanda), „IsCoMe” (Istituto Comprensivo Corrado Mellone, Italia) și „Călător prin Univers” (Școala Românească din Amsterdam, Olanda). Inițial, s-au arătat interesate de ExtROBoovie mai multe echipe din Austria, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda și Spania, însă, după cum explică organizatorii, condițiile restrictive cauzate de pandemie le-au împiedicat pe unele dintre ele să finalizeze proiectul, așa că juriul a realizat evaluarea trailerelor primite de la echipele din Italia și Olanda. Premiile constau în cărți, licențe și jocuri de dezvoltare a comunicării în limba română. „Proiectul-pilot ExtRoBoovie, destinat copiilor români din diaspora a avut ca scop principal dezvoltarea abilităților vorbire/ citire în limba română și crearea unor punți între «aici» și «dincolo». Unul dintre copiii din echipa Școlii Românești din Eindhoven, Olanda, ne-a mărturisit că datorită implicării în acest proiect i-a cunoscut mai bine pe colegii lui, au vorbit mai mult în limba română, în condițiile în care de obicei vorbeau în olandeză sau engleză între ei la școală. În plus, după ce le-am trimis cărțile din România, le-au citit în limba natală, prilej de bucurie. Pe de altă parte, echipa din Italia a avut în componența ei și o tânără italianca, aceasta începând să învețe un pic românește”, spune profesorul Carmen Ion, de la Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” din Focșani, președinte al Asociației GrowUp Project, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului Boovie.
Trailerele participante la această ediție a ExtROBoovie pot fi vizionate și apreciate pe canalul de Youtube, iar întâlnirea de duminică seara din mediul online poate fi găsită pe pagina de Facebook, acolo unde în curând vor fi postate noutăți despre concursul Boovie de anul următor. „Proiectul de implicare a comunităților de români din afara țării într-o secțiune separată, ExtROBoovie, a devenit posibil anul acesta ca urmare a unui proiect derulat de Asociația Grow Up Project cu finanțare din partea Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Din nefericire, vizitele propuse nu au mai putut fi efectuate, dar contactele au fost create și dezvoltate în varianta online, urmând ca în anii ce vin, să ne întâlnim fizic la Focșani. Pentru această ediție-pilot, numai bună pentru a descoperi spiritul Boovie, le mulțumim și partenerilor din diaspora – Școala Românească din Eindhoven (Olanda), Fundația Români pentru Români din Schoener (Olanda), Istituto Comprensivo “Corrado Melone”, Ladispoli (Italia), Asociația Socio Culturala RO IBERICA 2020, Villanueva de la Canada, (Spania) și coordonatorilor echipelor participante în concurs respectiv Sorinela Ciobică, Angela Nicoară, Ionelia Stoica și Robert Dobrică”, au transmis organizatorii.






