AcasăActualitateGALERIE FOTO: Echipa bucuriei a adus zâmbete pe chipurile a trei frați din Vrancea

GALERIE FOTO: Echipa bucuriei a adus zâmbete pe chipurile a trei frați din Vrancea

Echipa bucuriei, încărcată cu daruri, a ajuns ieri în vizită la trei frățiori din județul nostru. Cei care au bătut la ușa tinerei familii cu trei copii au fost polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești, cadourile oferite copiilor și părinților constând în alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, articole casnice și jucării, toate pregătite în „Holul lui Moș Crăciun”. Darurile au provenit din banii strânși din donațiile făcute de polițiștii din județul Vrancea, în cadrul campaniei umanitare „Echipa bucuriei, pentru viață!”, inițiată și derulată de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. „Deși lipsurile sunt multe, ne-au întâmpinat veseli, așteptând sfioși să vadă ce daruri le-am pregătit.Cei trei frățiori, printre care și mezinul familiei, abia născut, sunt energia părinților lor pentru a înfrunta greutățile, iar cea mai mare bucurie a acestora este faptul că micuții sunt sănătoși. „Misiunile” de suflet vor continua, ca în fiecare an, până în pragul sărbătorilor, echipa bucuriei încercând să aducă zâmbete pe chipurile cât mai multor copii/ vârstnici cu care soarta nu a fost prea darnică”, spun polițiștii vrânceni.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Au trecut aproape șase decenii de la înființarea Grupului de Pompieri al județului Vrancea

La 1 octombrie 1968 lua ființă Grupul de Pompieri al județului Vrancea, prin Ordinul...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...