Polițiștii vin cu detalii suplimentare în cazul accidentului în care a fost implicată fiica consilierului local PSD, Mihai Nedelcu. Duminică, în jurul orei 14:00, autoturismul BMW condus de fata consilierului a intrat în coliziune cu un autoturism Volvo. În urma impactului, șoferul din Volvo, un bărbat de 38 de ani din Focșani a fost rănit ușor. O ambulanță ajunsă la fața locului l-a preluat pe acesta și l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Polițiștii ne-au transmis că la volanul mașinii se afla o tânără de 20 de ani, din București. Aceasta se deplasa pe strada Laminorul din Cartierul Sud, a încercat să pătrundă pe B-dul București, moment în care a intrat în coliziune autoturismul care circula dinspre centru către Golești. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului și au întocmit un dosar penal în care vor efectua cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.








