Doi bărbați în vârstă de 31 de ani din localitatea Greci, județul Tulcea, au fost subiectul unei anchete derulate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Focșani după ce au furat de pe raza municipiului amintit catalizatoare în valoare de 40.000 de lei. Aflațipe firul cercetărilor, oamenii legii au efectuat miercuri (19 mai) perchețiții la domiciliile celor doi indivizi. „În urma cercetărilor efectuate, a fost documentată activitatea infracțională a doi bărbați, ambii de 31 de ani, din localitatea menționată mai sus, care în noaptea de 04/05 aprilie a.c., ar fi sustras 3 catalizatoare de pe autoutilitarele aflate în curtea unei societăți comerciale, astfel cauzând un prejudiu de aproximativ 40.000 lei”, ne-a informat IPJ Vrancea. Dacă unul dintre bărbați a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani cu propunere de arestare pentru 30 de zile, celălalt nu a fost de găsit întrucât a șters-o din țară. „Pentru celălalt bărbat, s-a propus de asemenea, măsura arestului preventiv în lipsă, deoarece acesta este plecat în afara țării. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani”, se mai arată în același comunicat.






