CJ Vrancea aluat măsuri urgente pentru asigurarea circulației locuitorilor din Nereju, zona de peste râul Zăbala până la satul Brădăcești, după ce ambele variante ocolitoare au fost distruse de apele furioase. Astfel, până la retragerea puhoaielor a fost construit un pasaj pietonal din lemn, peste podul aflat deja în construcție. „Au fost luate măsuri pentru reluarea ciculației pietonale, până când condițiile meteorologice ne vor permite să intervenim mai mult. Toți factorii implicați sunt în alertă, pentru a asigura traficul temporar în această zonă. Facem un apel la locuitorii din zonă să înțeleagă situația, este o calamitate naturală și, pe cât posibil, să evite zona, dacă nu au urgențe. În prezent se analizează posibilitatea executării unei variante de circulație când apele pârâului Zăbala vor scădea și se va putea face acest lucru”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. De asemenea, s-au luat măsuri ca în cazul unor urgențe medicale echipajele SAJ sau SMURD să preia persoanele din punctul în care drumul permite acest lucru.






