AcasăActualitateVIDEO! Controale în baruri, în săli de jocuri și în traficul din Adjud

VIDEO! Controale în baruri, în săli de jocuri și în traficul din Adjud

În perioada 9-10 iulie a.c., polițiștii adjudeni au acționat în zona de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor. Acțiunile polițiștilor au urmărit, totodată, prevenirea infracțiunilor cu violență dar și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV2. Astfel, au fost controlate 14 societăți comerciale și au fost legitimate aproximativ 80 de persoane. De asemenea, polițiștii de la Rutieră au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, ocazie cu care au testat cu aparatul etilotest zeci de conducători auto și au reținut 7 permise pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice sau depășirea limitei legale de viteză. Pentru neregulile constatate, pe parcursul celor 2 zile au fost aplicate, în total, 40 de sancțiuni contravenționale atât pentru abaterea de la normele rutiere cât și pentru încălcarea legislației în contextul actual, valoarea acestora fiind de peste 17.000 de lei. La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea (sursa: comunicat IPJ Vrancea)

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...