Coaliția de guvernare vrea să demareze două proiecte pilot pentru a stimula vaccinarea în România. Este vorba despre acordarea de vouchere în valoare de 100 de lei pentru cei care se vor vaccina, dar și despre o loterie pentru cei deja vaccinaţi, a anunţat, la finalul şedinţei de marți, premierul Florin Cîţu. “Am fost de acord să începem proiectele pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere în valoare de 100 de lei şi o loterie”, a precizat premierul, potrivit Agerpres. Florin Cîțu a mai adăugat că programul privind voucherele va fi gestionat de Ministerul Sănătăţii, iar loteria va fi analizată în perioada următoare. “Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost astfel de programe, am alocat sume pentru medicii de familie, ştiţi foarte bine, acolo sumele n-au fost cheltuite. Atunci, propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic. Dacă sursele vor fi epuizate, vom aloca resurse mai multe. Aştept actul normativ, să fie aprobat în şedinţă de guvern. Cred că o să fie HG. (…) Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii, cei care fac loterii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF – loteria bonurilor fiscale – şi cred că de acolo ne vom inspira”, a mai explicat şeful Guvernului. Impactul bugetar al acestei măsuri este estimat la valoarea de aproximativ 50 de milioane de lei.






