Un tânăr de 18 ani din comuna vrânceană Câmpuri își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor după ce și-a înjunghiat vecinul de mai multe ori. Totul s-a întâmplat luni seară, pe o stradă din comună. Conform polițiștilor, victima în vârstă de 43 de ani ar fi fost agresată fizic de cei doi tineri, în timp ce se aflau pe o stradă din satul Rotileștii Mari, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de alcool. „Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Câmpuri prezintă leziuni, în urma unei agresiuni. La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu și ai Serviciului de Investigații Criminale. Polițiștii au identificat persoanele implicate în conflict, acestea fiind un bărbat în vârstă de 43 ani (victima), respectiv doi tineri de 18, respectiv 19 ani. Primele cercetări efectuate în cauză au reliefat faptul că victima ar fi fost agresată fizic de cei doi tineri, în timp ce se aflau pe o stradă din satul Rotileștii Mari, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de alcool. Bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare”, se arată în comunicatul de presă transmis marți de polițiștii vrânceni. Oamenii legii l-au reținut pe agresor și l-au trimis în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au admis solicitarea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a tânărului de 18 ani. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi (…) dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 13.10.2021 şi până la data de 11.11.2021 inclusiv, a inculpatului J.M., cercetat sub aspectul săvârșirii tentativei de omor”, se arată în decizia Tribunalului Vrancea. Victima sa a ajuns pe mâna medicilor. Bărbatul a fost transportat la spital cu politraumatism prin agresiune cu plăgi multiple înjunghiate la nivelul scalpului. (foto cu caracter informativ)





