În data de 28 martie polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat se află într-un apartament de pe raza municipiului Focșani, împreună cu o minoră, ambii dezbrăcați.
În urma cercetărilor efectuate de politiștii din cadrul Politiei Municipiului Focsani, în cursul zilei de ieri bărbatul în cauză a fost reținut, fiind întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Astăzi, 29 martie, cel in cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. (IPJ Vrancea)






