Începând cu data de 27 aprilie 2022, șoferii pot opta pentru primirea unui mesaj prin care să fie anunțați când le expiră rovinieta. Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) o oficializat un ordin care prevede notificarea şoferilor, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei. Este vorba despre Ordinul nr. 365 din 6 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.463/2018 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere, informează Mediafax. Documentul a fost publicat Monitorul Oficial în data de 12 aprilie 2022.
Astfel, a fost modificat un alineat de la articolul 5, care prevede că “la achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei prin intermediul portalurilor web sau al aplicaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. c), în cazul rovinietelor cu valabilitate mai mare sau egală cu 30 de zile, dacă solicitantul optează pentru a fi notificat prin e-mail cu privire la expirarea perioadei de valabilitate, notificarea va fi transmisă la adresa de e-mail furnizată la achitarea tarifului de utilizare”. În ordinul MTI se mai precizează că „distribuitorii au obligaţia de a implementa, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, modificările necesare astfel încât, la încasarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietelor în punctele de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicaţii dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, să asigure utilizatorilor posibilitatea de a fi notificaţi, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei”.





