AcasăActualitateFOTO! Cele patru proiecte ale polițiștilor vrânceni pentru reducerea violenței fizice și psihologice în școli au...

FOTO! Cele patru proiecte ale polițiștilor vrânceni pentru reducerea violenței fizice și psihologice în școli au ajuns la final

Plecând de la concluzia că actele de violență reprezintă principala problemă cu care se confruntă unitățile de învățământ preuniversitar, Direcția Siguranță Școlară și Direcția Ordine Publică au inițiat un proiect care se concentrează asupra reducerii violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ. Pentru implementarea proiectului, la nivelul fiecărui județ au fost selectate patru unități de învățământ. Astfel, Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a implementat proiectul în patru unități de învățământ din județul Vrancea:

  • Școala Gimnazială ,,Oana Diana Renea’’ din municipiul Focșani – Proiectul ”Fii parte din soluție, nu din problemă!”;
  • Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu’’ din orașul Mărășești – Proiectul – ”Școala noastră, o școală fără violență!”;
  • Liceul Tehnologic ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din orașul Panciu –Proiectul ”Împreună împotriva violenței!”;
  • Școala Gimnazială Slobozia Bradului – Proiectul ”Învață să spui nu violenței!”.

În cadrul proiectelor, în perioada 30 ianuarie – 07 iunie 2022, au fost realizate activități cu elevii de gimnaziu și cadrele didactice, pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar. De la debut, elevii au realizat materiale informativ-preventive (afișe, format 100×70 cm) și câte un clip video (durată maximă 3 minute), prin care au transmis mesaje de descurajare a violenței fizice și psihologice, participând la faza pe școală, faza județeană și națională  a concursului.

Pentru diminuarea actelor de violență, de la lansarea proiectelor, polițiștii de la siguranță școlară și cei de la ordine publică, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, au realizat activități cu elevi, părinți și cadrele didactice, prezentând recomandări preventive, legislația în domeniu, spețe, rolul comisiilor anti-violență și anti-bullying, existente  la nivelul  tuturor unităților de unități de învățământ și au distribuit materiale cu recomandări pe linie de siguranță școlară. În prag de final al anului școlar, la finalizarea proiectelor și pentru a concluziona eficiența activităților realizate de polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară, în cele partu școli partenere au fost realizate activități nonformale, în cadrul cărora elevii au răspuns întrebărilor, prin tragere la sorți a unor bilețele cu temele expuse la orele de dirigenție.

Prezența polițiștilor și activitățile comune pe linie de siguranță la clasele V-VIII au  condus la crearea unui climat de siguranță, neavând înregistrate evenimente la Școala Gimnazială ,,Oana Diana Renea’’ din municipiul Focșani, Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu’’ din orașul Mărășești, Liceul Tehnologic ,,Alexandru Ioan Cuza’’Panciu și Școala Gimnazială Slobozia Bradului. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară vă doresc o vacanță în siguranță! (comunicat de presă IPJ Vrancea)

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...