UPDATE: Polițiștii vrânceni vin cu detalii în cazul accidentului în care a fost implicată o căruță și un autoturisn. Conform acestora, un bărbat din Bolotești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism și circula pe direcția Focșani-Bolotești, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care a pătruns de pe un drum secundar fără să acorde prioritate de trecere. Conducătorul atelajului a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Rănit a fost și șoferul mașinii. Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii vor continua cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un accident grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe șoseaua națională 2D, la intrarea în localitatea Bolotești. Din primele informații, în accident au fost implicate un autoturism și o căruță. În urma coliziunii un bărbat care se afla în căruță a suferit răni grave. La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță care l-a preluat pe bărbat în comă și l-a transportat la Spitalul de Urgență din Focșani. Polițiștii au ajuns la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier și cine se face vinovat de acesta. *știre în curs de actualizare







