Doi tineri au fost reținuți de polițiști în cazul crimei de la Cîmpineanca. Aceștia sunt acuzați că ar fi omorât o bătrână de aproximativ 70 de ani. În cursul zilei de vineri criminaliștii au făcut cercetări amănunțite la fața locului. Conform unor surse din interiorul anchetei, femeia a fost descoperită fără viață, pe un teren, în apropiere de un pod. Pe corpul femeii au fost descoperite mai multe urme de violență. Tinerii reținuți ar fi din județul Vaslui. Cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi aceștia vor fi prezentați în fața unui judecător pentru luarea unei măsuri preventive. Până la acest moment, IPJ Vrancea nu a comunicat nimic oficial.





