AcasăActualitateAmenzi usturătoare aplicate agenților economici din Vrancea care au încălcat legislația în domeniul silvic

Amenzi usturătoare aplicate agenților economici din Vrancea care au încălcat legislația în domeniul silvic

În intervalul 20-22 aprilie, IPJ, Garda Forestieră Focșani și Direcția Silvică Vrancea au efectuat mai multe controale pe linia combaterii infracțiunilor în domeniul silvic. Au fost efectuate 31 de controale (10 la gatere și depozite de lemn) în urma cărora s-au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 66.000 de lei și s-a confiscat cantitatea de 317 metri cubi de lemn în valoare de 56.000 de lei. „La data de 20 aprilie a.c., polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice și cei ai Secției 8 Poliție Rurală Tulnici alături de specialiștii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani și ai R.N.P. – Romsilva, au efectuat un control la un operator economic din comuna Tulnici, care, după notificarea prealabilă, a refuzat să se supună controlului pe linie silvică. Având în vedere prevederile legale, s-a procedat la efectuarea controlului în urma căruia s-a constatat faptul că a fost expediată, fără a emite avize de însoțire conform prevederilor H.G. 497/2020, cantitatea de aprovimativ 17 mc cherestea, în valoare de peste 8000 lei,  operatorul fiind sanționat cu amendă în cuantum de 7000 lei și confiscarea contravalorii materialului lemnos. De asemenea, operatorul economic a fost sancționat contravențional de către reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani, cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru refuzul/tergiversarea de a permite accesul și a exercita controlul conform Legii nr.171/2010.

Verificările au fost extinse și la punctul de lucru al agentului economic din satul Greșu, ocazie cu care s-a constatat că acesta a deținut cantitatea de peste 25 mc lemn rotund rășinoase fără proveniență legală și nu a respectat obligativitatea de a împrejmui spatiul depozitului pe toate laturile, fiind dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 8000 lei și măsura complementară a confiscării materialelor lemnoase în cauză. În cursul zilei de ieri, 21 aprilie a.c., în urma unui control efectuat la o instalație de prelucrare a materialului lemnos din comuna Nereju, polițiștii au constatat faptul că de la începutul lunii în curs ar fi fost expediată cantitatea de 85 mc material lemnos, fără documente legale de proveniență. Societatea comercială a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 85 mc, în cuantum de 8067 lei. Tot ieri, în urma unui control efectuat la o instalație de prelucrare a materialului lemnos din comuna Nereju, polițiștii au constatat că în perioda 1-21 aprilie a.c. operatorul economic a expediat cantitatea de 31 mc fără documente legale de proveniență”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...