Cei mici sunt încurajați să citească printr-un proiect derulat de Biblioteca Județeană Vrancea

0
174

Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” și Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov lansează împreună cea de a IX-a ediție a Parteneriatului Educațional Internațional „Prietenie… pe o… sfoară… virtuală”, eveniment ce se va desfășura în perioada aprilie-iulie 2021. Inițiatorul acestui proiect este Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret din cadrul bibliotecii brașovene și își propune, ca de fiecare dată, promovarea literaturii pentru micuți și a interesului acestora pentru lectură. În acest an, tema manifestării este opera lui Petre Ispirescu, din care fiecare copil participant la program se va inspira, realizând un desen ce va fi expus pe o sfoară. „Sunt încurajate să participe bibliotecile publice, bibliotecile școlare, organizațiile neguvernamentale, cluburile copiilor sau orice alte organizații care desfășoară activități cu copiii și susțin prioritățile parteneriatului. Tema pe care o propunem în acest an este dedicată celebrării operei lui PETRE ISPIRESCU. Organizatorii vor pune la dispoziția participanților toate informațiile necesare desfășurării activităților (conținut, fișe de lucru,materiale promoționale). De-a lungul celor 8 ediții, biblioteca a reușit să coaguleze în jurul acestei idei peste 200 de instituții culturale din 40 de județe și, împreună cu acestea, să stimuleze interesul pentru carte și lectură unui număr de peste 100.000 de copii. Dorința noastră pentru acest an și pentru anii care vin este să extindem acest parteneriat în toate bibliotecile publice din România și să aducem în atenția copiilor, dar și a părinților și educatorilor, cât mai multe cărți valoroase și cât mai mulți scriitori pentru copii”, se arată într-un mesaj al Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” din Focșani.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.