Îndrăznește să fii informat!

sâmbătă, 27 aprilie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_img
    AcasăActualitateConsiliul Județean Vrancea, sprijin financiar pentru deplasarea echipei „AICitizens” în America, la „mondialele” de robotică!

    Consiliul Județean Vrancea, sprijin financiar pentru deplasarea echipei „AICitizens” în America, la „mondialele” de robotică!

    Așa cum bine se știe de acum, echipa „AICitizens” de la Colegiul Național „Al.I.Cuza” din Focșani a câștigat finala națională a concursului de robotică „FIRST Tech Challenge”, obținând astfel calificarea la „mondialele” organizate la Houston, SUA, în perioada 16-20 aprilie.

    Până la confruntarea finală, următoarea provocare a cuziștilor este însă găsirea fondurilor necesare pentru a putea ajunge în America și acoperirea cheltuielilor legate de transport, cazare și masă, în acest sens donațiile fiind extrem de bine primite.

    Iată, însă, că un prim pas îl face Consiliul Județean Vrancea care a hotărât în unanimitate să sprijine financiar acești tineri care ne-au făcut atât de mândri. Fiecare membru al echipei, formată din 12 elevi și doi profesori coordonatori, va primi câte 5.000 de lei sub formă de stimulent pentru rezultatele excepționale obținute în întrecerea de robotică.

    Inițiatorul acestui proiect, consilierul liberal Adrian Crețu, a ținut să mulțumească tuturor colegilor pentru susținere și a anunțat că, suplimentar ajutorului dat de consiliul județean, își va dona indemnizația pe această lună echipei AICitizens.

    „Vreau să vă mulțumesc pentru susținerea acordată de dumneavoastră în realizare acestui proiect, pentru votul pe care l-ați acordat deja în comisia de specialitate și vreau doar să amintesc faptul că regretatul președinte Cătălin Toma susținea absolut orice proiect atunci când era vorba despre copii și despre tineri.

    Pentru că banii nu sunt niciodată suficienți pentru această deplasare pe care o vor avea, aș vrea să anunț că indemnizația din această lună o voi dona ONG-ului constituit de AICitizens și dacă dumneavoastră, colegii mei, doriți să vă alăturați, vă invit să o faceți”, a spus consilierul județean și administratorul județului, Adrian Crețu.

    Unul dintre cei doi profesori coordonatori ai echipei, Tiberiu Oprea, a ținut să mulțumească pentru ajutorși pentru modul în care înteaga comunitate focșăneană a sărit în sprijinul lor.

    „Simțim o emoție foarte puternică pentru că iată, la 4 zile de când am câștigat etapa națională a a competiției ,am simțit cum comunitatea din care facem parte s-a mobilizat foarte tare și practic, dacă noi duminică am câștigat acest titlu,astăzi, joi, avem promisiunea și aproape certitudinea că toate costurile deplasării noastre în Statele Unite, care nu vor fi mici deloc, vor fi rezolvate”,a spus dascălul Tiberiu Oprea.

    În completarea sa a vorbit liderul echipei AICitizens,elevul Petru Stoica: „Calificarea la etapa mondială a fost o validare a muncii echipei. Toți membrii, cei care au fost și încă mai sunt, au predat generației viitoare ce știau despre mecanică și programare ca să ajungem în punctul în care suntem și să avem opțiunea și abilitățile de a trece mai departe, la etapa mondială”, a vorbit emoționat, Petru.

    Vestea bună este că și consilierii locali ai municipiului Focșani au luat aceeași decizie, de a acorda un suport financiar pentru echipa AICitizens a C.N „Cuza” din Focșani. Prin urmare, consilierii PNL și cei social-democrați au hotărât în unanimitate să întindă o mână de ajutor acestor elevi excepționali alocând, printr-un proiect de hotărâre ce va fi votat astăzi, suma de 160.000 de lei.

    Echipa de robotică „AI Citizens” a Colegiului Național „Al.I.Cuza” din Focșani care se va deplasa la Campionatul Mondial din Houston este formată din elevii Irina Curcă, Elisa Elena Baciu, Petru Stoica, Raul Ștefan Bușilă, Marius Bogdan Hanu, Rami Stănilă, Cosmin Daniel Lupu, Călin Matei Sandu, Ștefania Găină, Rareș Costin Constantinescu, Bianca Maria Gorgan, Tudor Deian Bernovici și profesorii îndrumători Tiberiu Oprea, Mihaela Victoria Oprea.

    spot_imgspot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    ATENȚIE strada Mare a Unirii din Focșani va fi închisă circulației începând de luni, 29 aprilie

    Noroc de noi că școlarii au intat în vacanță! Primaria anunță că începând de...

    Primăria Măicănești a finalizat lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor din localitate!

    Primarul comunei Măicănești, Răzvan Pascu, a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare a monumentului dedicat...

    Cronica dimineții – 27.04.2024

    1. Aproape o treime dintre românii care au vârstă de muncă nu lucrează, arătă...

    Programul de lucru al Serviciului de impozite și taxe locale Focșani în intervalul 1 – 3 mai

    Serviciul de impozite și taxe locale, din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, aduce la cunoştinţă...

    ARTICOLE POPULARE

    ULTIMA ORĂ Polițist de penitenciar găsit mort la o benzinărie din Focșani

    Din informațiile pe care le deținem la această oră, bărbatul - polițist la Penitenciarul...

    PSD Vrancea a rămas fără candidați la Mărășești și Vânători! Valerică Dorel Chitic și Ionel Lupu, interdicție de a mai ocupa funcția de primar...

    Probleme mari pentru Partidul Social Democrat în două localități din Vrancea. Este vorba despre...

    ULTIMA ORĂ Accident la Bizighești! Două autovehicule implicate!

    Update: Persoana rănită este unul dintre șoferii implicați în accident, cel din autoturism, un...