AcasăActualitateCrucea Roșie Vrancea - misiune umanitară în Ucraina

Crucea Roșie Vrancea – misiune umanitară în Ucraina

Crucea Roșie Vrancea a pornit sâmbătă într-o misiune umanitară la Cernăuți. Sfidând pericolul unei astfel de acțiuni, cei 7 voluntari vrânceni se alătură astfel altor acțiuni de acest gen din lume și pornesc spre o țară aflată în plin război pentru a ajuta populația de acolo. Convoiul din Vrancea transportă medicamente și produse igienice (detergenți și produse pentru igiena personală), inclusiv scutece pentru copii și șervețele umede; materiale de protecție (măști cu pliuri, mănuși , dezinfectant); 30 cutii pachete igienice complete, din stocul de urgență al Filialei; cazarmament (pături, saci de dormit etc.); alimente greu perisabile obținute din donații și special achiziționate cu această destinație și apă plată îmbuteliată. Crucea Roșie Vrancea a transmis și un mesaj pentru cei care vor să facă donații, indiferent de natura lor: „Acest mesaj se adresează persoanelor din județul Vrancea care doresc să contribuie la intervenția umanitară coordonată la nivel local, prin Crucea Roșie Vrancea. Pentru donații în natură și informații despre cum puteți ajuta, ne găsiți la sediul filialei din Focșani sau la telefon 0237 206961, în acest interval orar: de luni până vineri, între 10.00 – 17.00; sâmbăta și duminică, între 12.00 – 16.00. Filiala Vrancea a deschis si un cont de pentru donații în lei, cu această destinație : RO 28BTRLRONCRT00I1030407 – Banca Transilvania, cod SWIFT BTRL RO 22. Vă invităm să vă alăturați eforturilor noastre!”

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...