Cu două aparate CT în „curte”, Spitalul Județean Focșani a încheiat un contract de prestări servicii pentru tomografie computerizată. Managerul spune că altfel nu pot fi acoperite toate solicitările

0
1568

Zilele acestea, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani a încheiat un contract de prestări servicii de imagistică medicală în valoare de 1.161.010 lei cu aceeași firmă care de ani de zile „servește” unitatea medicală cu astfel de investigații medicale. Numai că, spre deosebire de perioadele anterioare, de peste un an Spitalul Județean are două aparate Computer Tomograf, ambele funcționale, pe care le folosește pentru pacienți. Cu toate acestea, potrivit managerului interimar Codruța Elena Neagu, aparatele nu pot acoperi întotdeauna solicitările pentru astfel de investigații. Unul dintre aparate funcționează în Secția UPU, iar al doilea la Secția Pneumologie. Managerul spune că sunt solicitări, dat fiind că CT-ul de la Pneumo este folosit strict pentru pacienții Covid și pentru cei tratați în această secție. În aceste condiții, singurul cu care pot fi efectuate investigații medicale de specialitate rămâne CT-ul de la UPU, însă aici au prioritate, firesc, urgențele. În aceste condiții, ne-a explicat managerul, a fost încheiat contractul cu Interclinic. „Avem încheiate și contracte cu medici și în timpul în care noi nu putem acoperi solicitările intervine Interclinic”, ne-a declarat managerul Neagu. Contractul către Interclinic a fost atribuit în urma unei licitații, dorința spitalului de a găsi un partener care să ajute cu astfel de investigații medicale fiind exprimată încă de anul trecut, din noiembrie. Însă, chiar dacă a fost o licitație la care teoretic oricine se putea înscrie, era cam greu de crezut să poată obține altcineva contractul decât Interclinic, care are sediul în curtea spitalului. Până la urmă, doar Interclinic s-a și înscris la licitație, iar contractul a fost atribuit, de acești bani urmând a fi prestate servicii de specialitate în funcție de nevoile spitalului. Procedurile vor fi de două tipuri – fără administrare de substanță de contrast (investigații native) și cu administrare de substanță de contrast, iar nevoile spitalului au fost calculate – potrivit caietului de sarcini – avându-se ca reper nivelul tarifelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate începând cu aprilie 2018.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.