Aflați într-o misiune de rutină, polițiștii rutieri au tras pe dreapta o mașină care se deplasa pe raza localității Adjudu Vechi. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul, un adjudean de 39 de ani, nu avea permis de conducere fiind, ce-i drept cursant la o școală de șoferi. Mai mult, după ce a suflat în etilotest, aparatul a indicat 0,30 mg. pe litru alcool pur în aerul expirat. După aceste „isprăvi”, omul s-a ales cu dosar penal și a scăpat de stresul examenului pentru permis, cel puțin pentru o perioadă.






