În perioada 8-13 aprilie 2021 se derulează la Constanța prin Proiectul HEPAMED o serie de cursuri gratuite pentru asistenții medicali, creditate de OAMGMAMR.
În condițiile actuale de pandemie, foarte mulți bolnavi cronici cu boli hepatice au nevoie de o susținere adecvată din partea specialiștilor. Proiectul ”Hepamed” continuă oferirea de cursuri pentru specialiști: pentru asistenții medicali din regiunea de SV, de această dată.
Obiectivul este formarea a 84 de asistenți medicali din județele Constanța ( 35 de asistenți medicali), Brăila ( 4 asistenți medicali), Buzău ( 14 asistenți medicali), Tulcea ( 3 asistenți medicali), Vrancea ( 18 asistenți medicali). Asistenții medicali din cabinetele de medicină de familie și cei din mediul privat sunt singurii care nu sunt eligibili.
În acest moment mai sunt locuri doar pentru asistenții medicali din Vrancea și Buzău.
Proiectul HEPAMED este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se derulează în perioada 11.12.2017-10.06.2021.
Având titlul: „Optimizarea prevenției și tratamentului Hepatitelor cronice B și C prin creșterea competențelor personalului medical din România” proiectul HEPAMED este implementat de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase CLUJ-NAPOCA în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Haţieganu” CLUJ-NAPOCA, Universitatea ”OVIDIUS” din CONSTANȚA, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase BRAŞOV şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase și tropicale “VICTOR BABES” BUCURESTI. Programele de formare din proiect au grup țintă: medici specialişti în boli infecţioase, medici de familie și asistenţi medicali din patru mari regiuni: NV, Centru, SE si București. În Constanța s-au derulat cursuri și în anii precedenți, adresându-se însă medicilor specialiști în boli infecțioase și medicilor de familie.
Locul desfăşurării este Universitatea ”Ovidius” din Constanța. Vor fi cinci zile de cursuri având următorul program:
Program1 – Prevenție, diagnostic, stadializare și tratament al hepatitelor virale acute și cronice B și C – actualități și noi cercetări
Program 2 – Prevenția transmiteriihepatitelor virale și a altor boli transmisibile prin proceduri chirurgicale
Program 3 -Psihoterapie pentru creșterea calității vieții persoanelor cu hepatită cronică
Program 4 – Vaccinare și imunizareîn hepatitele virale – noi tendințe.Elaborarea de strategii de creștere a gradului de complianță a populatiei la vaccinare mai ales în rândulgrupurilor vulnerabile și dezavantajate
Program 5 -Evoluția hepatitelor virale B și C. Patologia secundară cronică severă: ciroza și cancerhepatic. Actualități în prevenția patologiei secundare cronice
Program 6 -Sarcina și hepatita virală B și C .
Conținutul detaliat al programelor de formare se găsește la adresa: https://hepamed.ro/wp/programe-de -formare-asistenți-medicali.
Creditarea cursurilor de către OAMGMAMR se va realiza astfel: se acordă câte 6 credite/zi de curs parcurs.
Cursurile se vor desfășura în două serii, în exterior:
Seria întâi: 8-12 aprilie 2021 (42 de locuri), pe terasa nr.1 a hotelului Ramada din Constanța.
Seria a doua: 9-13 aprilie 2021 (42 de locuri), pe terasa nr.2 a hotelului Ramada din Constanța.
Pentru cursanți din județele Brăila, Buzău, Tulcea, Vrancea se asigură cazare gratuită, în camere single, la Hotel Ramada, în Constanța.
Mesele sunt asigurate pentru toți participanții ( prânz și cina la caserole).
Transportul va fi susținut pentru participanții din județele Brăila, Buzău, Tulcea, Vrancea (7,5 litri/100 km).
Înscrierea se face pe: https://hepamed.ro/wp/inscriere-cursanți-constanța/
Organizatorii vor asigura condițiile legale pentru desfășurarea în siguranță a cursurilor!