Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat procedurile tehnice pentru proiectul drumului expres Focșani – Brăila. Specialiștii în domeniu au făcut investigații geotehnice în zona comunei Milcovul pentru întocmirea studiului de fezabilitate. Cu o lungime de 78,8 km, șoseaua care va lega Focșaniul de Brăila va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile în sumă de peste 15 milioane de lei. „Pași înainte extrem de importanți pentru un proiect de infrastructură pe care l-am deblocat la CNAIR. În zona comunei Milcovul, din Vrancea, au început investigațiile geotehnice necesare elaborării Studiului de Fezabilitate pentru Drumul Expres Focșani – Brăila. Sper ca lucrările la acest drum să se desfășoare într-un ritm cât mai alert, investiția fiind importantă pentru preluarea traficului în Moldova de Sud și pentru conectarea regiunii cu podul de la Brăila peste Dunăre și, mai departe, cu zona Dobrogei. Lungimea traseului este de 78,8 km. Sursa de finanțare a contractului în valoare de 15.001.446,99 Lei, fără TVA este din FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE, după cum anunță CNAIR. Drumuri bune să avem!”, a anunțat deputatul de Vrancea, Ion Ștefan.






