FOTO-VIDEO: A fost inaugurat noul sediu al Jandarmeriei Vrancea

0
432

Jandarmii din Vrancea s-au mutat în casă nouă. Vineri a fost inaugurat noul sediu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, situat în municipiul Focșani, pe strada Mărăști, numărul 2. La ceremonie au participat oficialitățile județene și locale, dar și oficiali din structurile Ministerului de Interne. “Activitatea a avut loc în prezența colonelului Gheorghe Marian Brâncoveanu, din partea comenzii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, prefectului județului Vrancea, domnul Gheorghiță Berbece, președintelui Consiliului Județean Vrancea, domnul Cătălin Toma, primarului Municipiului Focșani, domnul Cristi Valentin Misăilă, precum și a reprezentanților structurilor teritoriale ale M.A.I. Noul sediu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, care corespunde actualei concepţii de asigurare a ordinii publice şi asigură condiţii de muncă la standarde europene, este amplasat în apropierea principalelor obiective date în competența inspectoratului, ceea ce permite o deplasare rapidă a efectivelor în zona de competenţă. Imobilul se află în proprietatea statului român și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Unitatea Militară 0965 Focșani, reabilitarea la parametrii tehnici corespunzători cerinţelor actuale reprezentând o prioritate pentru conducerea instituției”, au transmis reprezentanții IJJ Vrancea.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.