Fosta Școală de Băieți, ridicată la finele secolului al XIX-lea, va fi reabilitată printr-un proiect de aproape 4 milioane de euro
Clădirea fostei Case a Pionierului, așa cum era cunoscută înainte de 1989, va primi o nouă viață de la administrația locală. Aflat chiar în centrul localității, pe strada Dobrogeanu Gherea, edificiul a fost declarat monument istoric, însă acest lucru nu l-a ferit de trecerea nemiloasă a timpului care i-a lăsat pe ziduri urme adânci. Întrucât este o clădire reprezentativă a Odobeștiului, un reper istoric încă viu în memoria colectivă a cetățenilor, primăria a luat decizia de a salva clădirea și de a-i reda demnitatea de odinioară prin atribuirea unei noi misiuni, dacă putem spune așa. Astfel, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, administrația locală va accesa nu mai puțin de 3,6 milioane de euro în cadrul unui proiect ce ar trebui finalizat peste 3 ani și care își propune reabilitarea fostei Case a Pionierului și amenajarea întregii curți interioare. În camerele proaspăt renovate urmează să funcționeze cluburi de informatică, croitorie, tenis de masă, dansuri, desen, electronică, limbi străine și șah iar în exterior va fi construitun teren multifuncțional de sport și o pistă de karting conformă standardelor competiționale, toate acestea fiind puse la dispoziția celor peste 1.200 de elevi de gimnaziu și preșcolarilor care își desfășoară activitatea școlară în Odobești.
Construite după principiile lui Spiru Haret

Șase ani mai târziu, în 1898, în contextul reformei învățământului secundar și superior inițiată de Spiru Haret, primăria urbei aprobă și construirea unei Școli de Fete, respectiv corpul aflat pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea, colț cu Smârdan, una dintre cele mai reprezentative clădiri pentru sfârșitul de secol XIX din orașul Odobești. Chiar de la început așezământul a îndeplinit cerințele unei educații moderne, beneficiind de grup sanitar, mobilier și chiar o locuință pentru directorul școlii. Astfel, datorită condițiilor foarte bune, ne referim aici la spațiu, înălțimea clădirii, ba chiar și iluminatul natural gândit de arhitect prin realizarea unui luminator în tavanul holului central, au făcut ca, la începutul secolului al XX-lea, Școala de Băieți să fie mutată în aici. Începând din acel moment, la puțină vreme, strada pe care au fost ridicate cele două imobile pe care le-am pomenit mai devreme să capete numele de strada Școalelor, nume pe care l-a păstrat până la instalarea regimului comunist.
O istorie de peste un secol

Între trecut și viitor
Încet dar sigur, trecerea anilor și-a lăsat amprenta fără echivoc asupra mândrei clădiri de odinioară, edificiul suferind degradări treptate până la stadiul în care îl putem vedea și astăzi. Imobilul necesită intervenții urgente, acesta fiind și scopul proiectul gândit de administrația locală, cu atât mai mult cu cât a căpătat statutul de monument istoric și, mai ales, ținând cont de importanța istorică, aceea de a găzdui Școala Publică de Băieți din orașul Odobești.
„Noi am semnat deja contractul de finanțare pentru Proiectul de modernizare și reabilitare aașezământului, proiect ce va cuprinde și o componentă de infrastructură pentru populația defavorizată din orașul nostru. Aici mă refer la strada Barbu Lăutaru care va fi asfaltată iar locuințele vor fi racordate la rețeaua de apă și canalizare. În ceea ce privește renovarea, modernizarea și dotarea fostului imobil în care și-a desfășurat activitatea Școala de Băieți, ne-am gândit la elaborarea unui amplu proiect de creștere a serviciilor oferite copiilor din Odobești, după orele de școală. Ei vor merge la cercuri de electronică, croitorie, informatică, tenis de masă, carturi, dans, activități care se desfășoară deja în această locație dar la un nivel impropriu. Din această perspectivă, am hotărât să facem o investiție care se ridică la aproape 3,6 milioane de euro, bani europeni. Activitățile ce se vor desfășura aici vor fi la cele mai înalte standarde. De exemplu, clubul de karting va fi dotat cu două simulatoare, astfel încât elevii să învețe întâi virtual cum să conducă aceste mașinuțe, ca apoi să testeze în mod real experiența condusului chiar pe pista ce va fi amenajată în curtea exterioară. În altă ordine de idei, clădirea are o mare încărcătură istorică, în ea a funcționat Școala de Băieți, Școala de Fete, Judecătoria. Imobilul este unul emblematic pentru urbea noastră, ea păstrează amprentele evoluției noastre sociale, politice și culturale, ca așezare, de-a lungul a peste un secol. Mai mult decât atât, este foarte important să-i dăm așezământului o destinație ce nu va putea fi schimbată de viitorime. De altfel, așa am procedat și cu Casa de Cultură a Orașului Odobești în care, atunci când am preluat-o, funcționa o brutărie. Așa am reușit să reînființăm biblioteca, cinematograful și Casa de Cultură. Ei, așa dorim să procedăm și în cazul fostei Școli de Băieți. Vrem să ne asigurăm că acest edificiu emblematic al urbei va rămâne în patrimoniul public, cu o destinație publică care să fie în folosul întregii comunități și mai ales al copiilor, pentru că ei sunt viitorul nostru”, ne-a spus primarul orașului, Daniel Nicolaș.





