AcasăActualitateGALERIE FOTO: Jandarmii vrânceni, misiuni din ce în ce mai multe și mai grele

GALERIE FOTO: Jandarmii vrânceni, misiuni din ce în ce mai multe și mai grele

Jandarmii vrânceni și-au prezentat, marți bilanțul unui an greu. În prezența autorităților, precum și a prim-adjunctului inspectorului șef al Jandarmeriei Române, col. Gherghe-Sebastian Cucoș, conducerea IJJ Vrancea a prezentat cifrele anului 2018. Potrivit raportului de activitate, anul trecut numărul misiunilor a fost semnificativ mai mare față de 2017.

“Ponderea cea mai mare o reprezintă misiunile de asigurarea ordinii publice la manifestări sportive, respectiv 275 misiuni angrenând un efectiv de 884 jandarmi, reprezentând 34,50% din totalul misiunilor de asigurare, urmată de misiunile de asigurare a ordinii publice la manifestările cultural artistice, respectiv 209 misiuni angrenând un efectiv de 1978 jandarmi, reprezentând 26.22% din totalul misiunilor de asigurare, cele mai importante fiind cele prilejuite de activităţile dedicate Centenarului Marii Uniri unde au fost prezenţi înalţi demnitari români şi străini”, se arată în raport.

Jandarmeria a avut, de asemenea, 77 de misiuni în timpul Referendumului pentru modificarea Constituţiei României și 39 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările promoţionale/comerciale.

“În anul 2018 s-au continuat acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi al personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar în concordanţă cu Planul teritorial comun de acţiune – cadru. Astfel în anul 2018 au fost executate 60 de misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică în zona centrelor de examen/evaluare, față de 41 misiuni în cursul anului 2017, angrenând un efectiv de 727 jandarmi, înregistrându-se o creştere a numărului de misiuni de acest gen cu 46,3 % ”, menționează același raport.

Raportul de activitate al jandarmilor vrânceni se întinde pe 6 pagini, iar concluzia e că 2018 a fost un an greu.

“Putem spune că anul ce tocmai a trecut nu a fost un an uşor. Un an 2018 cu multe provocări dar şi cu realizări în acelaşi timp. Fiecare dintre noi am contribuit la îndeplinirea misiunilor specifice, conform pregătirii şi implicării fiecăruia. Acest lucru nu l-am făcut de unii singuri, ci ajutaţi şi sprijiniţi de parteneri şi cetăţeni, cărora la ceas de bilanţ le adresăm calde mulţumiri pentru disponibilitatea de care au dat dovadă. Dacă am reuşit şi reuşim să ne facem datoria la nivelul aşteptărilor cetăţenilor vrânceni, rămâne la aprecierea acestora să îşi exprime punctul de vedere, iar noi le transmitem mesajul nostru de prezenţă permanentă în mijlocul acestora, de implicare activă în agenda publică pe segmentul de ordine publică, cu tot ce înseamnă manifestări de interes pentru judeţul Vrancea şi nu numai. Atât independent cât şi alături de partenerii noştri vă asigurăm şi pe viitor că jandarmii au ca principal obiectiv asigurarea unui climat optim de securitate pentru comunitatea vrânceană”, scrie în încheierea raportului de bilanț al IJJ Vrancea.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...