Clubul Sportiv „Universitatea” Arad a organizat la sfârșitul săptămânii trecute (sâmbătă și duminică) Campionatului Naţional de Judo Under 13 (născuţi 2011-2012) şi Under 15 (născuţi 2009-2010), competiție care s-a desfășurat în Sala „Mihai Botez-UAV” din municipiul Arad. La concurs au participat peste 600 de judoka de la cluburi din întreaga țară, printre ei numărându-se și „tinerii” de la LPS Focșani antrenați de profesorii Stănică Grosu și Marinel Palade. În urma meciurilor disputate, Narcis Petrea a urcat pe cea de a treia treaptă a podiumului de premiere fiind medaliat cu bronz la categoria38 de kilograme. Un alt sportiv focșănean, Marian Dobre, s-a clasat pe locul al V-lea. Naționalele de la Arad au contat şi din perspectiva Balcaniadei, primii trei clasaţi la fiecare categorie de greutate urmând să reprezinte România la Balcaniada de săptămâna viitoare de la Sibiu (U13) şi Muntenegru (U15).
JUDO: Narcis Petrea (LPS Focșani) medaliat cu bronz la Campionatului Naţional (U 13) de la Arad






