AcasăActualitateLa Vidra, apa de la robinet nu-i bună de băut! Ce spun autoritățile

La Vidra, apa de la robinet nu-i bună de băut! Ce spun autoritățile

Locuitorii comunei Vidra sunt avertizați să acorde o atenție sporită consumului de apă din rețeaua publică, după ce Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a constatat o neconformitate în urma analizelor efectuate la sfârșitul lunii septembrie.

Potrivit Serviciului Public de Alimentare cu Apă și Canalizare al comunei Vidra, probele prelevate în data de 28 septembrie 2026, în cadrul programului de monitorizare operațională, au indicat probleme la parametrul „clor rezidual liber”. Prin adresa transmisă la 1 octombrie 2026, DSP Vrancea a informat că apa produsă și distribuită în rețea este neconformă pentru acest parametru.

Până la remedierea situației și confirmarea conformității prin noi analize, consumatorii sunt sfătuiți să nu folosească apa direct de la robinet pentru băut, gătit sau prepararea alimentelor pentru copii fără să o fiarbă în prealabil cel puțin 10 minute. Apa trebuie apoi lăsată să se răcească înainte de utilizare.

O atenție deosebită este recomandată mamelor care alăptează și copiilor mici, cărora li se recomandă să evite consumul direct al apei din rețeaua publică până când situația va fi remediată.

Reprezentanții SPAAC Vidra transmit că au fost luate măsurile necesare pentru remedierea problemei și identificarea cauzelor care au dus la apariția neconformității. Eficiența măsurilor va fi verificată prin repetarea analizelor de laborator. Autoritățile locale vor anunța consumatorii atunci când rezultatele analizelor confirmă revenirea apei la parametrii de conformitate.

spot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

O nouă performanță internațională pentru o fostă elevă a Colegiului „Unirea” din Focșani! Denissa Lăbunț, premiată la Londra în cadrul John Locke Institute Global...

Denissa-Emanuela Lăbunț, eleva Colegiului Național „Unirea” din Focșani, adaugă o nouă distincție importantă în...

Classic for Teens revine la Focșani | Trei seri de muzică, jazz, improvizație și step, în toamna lui 2026

Festivalul Classic for Teens revine la Focșani, orașul în care a început povestea evenimentului,...

ARTICOLE POPULARE

TRAGEDIE pe calea ferată! Patru persoane, inclusiv un copil, au murit după impactul cu un tren

O tragedie cumplită s-a produs joi, 1 septembrie, în localitatea Ghidigeni, județul Galați. Un...

O familie din Ciuslea a rămas aproape fără nimic după un incendiu devastator. Trei copii au nevoie urgentă de ajutor

O familie din satul Ciuslea, comuna Garoafa, trece printr-una dintre cele mai grele încercări...

ULTIMA ORĂ Percheziții la primarul din Dumitrești. Ancheta vizează comerțul cu trufe

Percheziții în această dimineață la primarul comunei Dumitrești, Adrian Viorel Banaurs, dar și la...