Mai mulți ofițeri și subofițeri ai ISU Vrancea au fost avansați în grad

0
242

Anul acesta, ziua de 1 august este o zi de împlinire şi de bucurie pentru patruzeci și șapte de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea. Este ziua în care opt ofițeri și treizeci și nouă de subofițeri au fost avansaţi în treapta ierarhică următoare după parcurgerea stagiului minim în grad şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege. Avansarea în gradul următor este confirmarea experienței căpătate în decursul anilor de muncă, fiind totodată dovada maturităţii profesionale şi a dezvoltării capacităţilor operaţionale în domeniul situațiilor de urgență. Festivitatea organizată cu prilejul avansării în grad, la termen, a celor patruzeci și șapte de pompieri militari a avut loc astăzi, 1 august, începând cu ora 08.30, la sediul unităţii. Citirea Ordinului Inspectorului șef de avansare în grad și înmânarea noilor însemne de grad s-a făcut de către prim-adjunctul inspectorului șef, domnul colonel Soare Cristian, care a transmis felicitări celor avansaţi astăzi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obţinut şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului. De asemenea, acesta le-a mulţumit pentru curajul și devotamentul manifestat în timpul  misiunilor încredinţate. (ISU Vrancea)

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.