Îndrăznește să fii informat!

duminică, 23 martie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăNaționalMinistrul Justiției a fost demis! Premierul Florin Cîțu îl va propune pe Lucian Bode să preia...

    Ministrul Justiției a fost demis! Premierul Florin Cîțu îl va propune pe Lucian Bode să preia portofoliul

    Premierul Florin Cîțu l-a demis pe ministrul Justiției, Stelian Ion. Anunțul a fost făcut miercuri seara, iar cererea de revocare a fost trimisă președintelui Klaus Iohannis. „Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, domnul Stelian Ion”, a declarat Florin Cîţu miercuri seară. Florin Cîțu i-a reproșat lui Stelian Ion că „șantajează poporul român” prin blocarea unor proiecte de dezvoltare și, de asemenea, că nu a reușit desființarea Secției pentru investigarea magistraților. „Nu voi accepta în Guvernul Romîniei miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care (…) nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectele. Un exemplu este desființarea Secției speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desființată.  A bloca activitatea guvernului doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat”, a spus premierul.

    Ministru interimar va fi propus actualul ministru de Interne, Lucian Bode

    Ședința de guvern începută de miercuri, la ora 11:00, a fost întreruptă după ce premierul Florin Cîțu a vrut să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul de investiții de 50 de miliarde „Anghel Saligny”. Cei de la USR PLUS au amenințat, nervoși, că vor depune o moțiune de cenzură, dacă se adoptă proiectul, acuzând faptul că nu există avizele necesare, printre care ultimul, cel de la Ministerul Justiției. Ministrul revocat al Justiției, Stelian Ion, a spus miercuri că a primit doar o copie a ordonanței privind Programul „Anghel Saligny”, din cauza căreia a izbucnit scandalul în coaliție, și a dat vina pe o „eroare” produsă la Ministerul Dezvoltării, în condițiile în care ministrul Cseke Attila a spus că originalul a fost trimis la Ministerul Justiției pe 25 august. Ion a mai spus că avizul ministerului pentru acest program de investiții ar fi mai degrabă negativ. De altfel, ministrul Stelian Ion a reacționat miercuri seara, pe Facebook, după ce Florin Cîțu a anunțat că a trimis la Cotroceni cererea de revocare din funcția de ministru al Justiției. „Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când va pleca acasă”, a scris acesta pe rețeaua socială.

    Stelian Ion, pe Facebook: „Premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare.  În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă. Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului. Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută.”

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    Sprijinul financiar pentru cetățenii ucraineni găzduiți în România, prelungit până la finalul anului 2025

    Guvernul a prelungit până la data de 31 decembrie 2025 acordarea de sprijin și...

    Guvernul României pregătește ultima prelungire a plafonării prețurilor RCA

    Guvernul României intenționează să prelungească plafonarea prețurilor RCA până la 30 iunie 2025, conform...

    Alegeri prezidențiale 2025! Cine sunt cei 11 candidați la funcția supremă în România

    Pentru funcția de președinte al României concurează 11 candidați, dintre care patru sunt independenți....

    ARTICOLE POPULARE

    Ravagii în urma controalelor lui Piedone în Vrancea! Afacerea familiei Nicolaș închisă 6 luni de comisarii ANPC

    UPDATE Informații de ultimă oră legate de controlul ANPC le resortul Green Garden din...

    VIDEO Imagini cu „razia” șefului ANPC în Vrancea! Ce a găsit Piedone în unitățile comerciale sancționate!

    În perioada 14 – 16 martie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat...

    Copil dat dispărut de familie. A plecat la școală și nu a mai revenit acasă

    Roberto Mario Cucu, un băiat în vârstă de 12 ani, din municipiul Galați, este...
    × Trimite știrea ta!