Negocierile dintre Cioloș, Cîțu și Kelemen eșuate | Vineri va avea loc o nouă rundă de discuții

0
73

Negocierile dintre președinții USR, PNL și UDMR pentru formarea unei majorități parlamentare au eșuat. Premierul desemnat Dacian Cioloş s-a întâlnit miercuri cu președintele PNL, Florin Cîțu și cu președintele UDMR, Kelemen Huhor în încercarea de a se coagula o majoritate parlamentară care să-l susțină pe premierul desemnat de președintele Iohannis. După aproximativ o oră de discuții, președintele PNL a declarat că nu s-a ajuns la nicio concluzie concretă. Florin Cîțu a spus că i-a transmis lui Dacian Cioloș că este responsabil pentru formarea unei majorități și că această majoritate ar trebui să fie formată din partidele cu care USR a dat jos guvernul. „Am acceptat această întâlnire din respect pentru români și pentru președintele Klaus Iohannis care a făcut această desemnare. Nu a fost nicio concluzie. Am spus și la această întâlnire că cei care au demis guvernul să găsească o soluție. Am primit mandatul domnului Cioloș că dorește să refacă coaliția și să mai discutăm. Nu s-a discutat nimic despre ministere, despre altceva”, a declarat Florin Cîțu. Fostul premier a precizat că i-a transmis lui Dacian Cioloș că majoritatea cu care ar trebui să formeze guvernul este PSD-AUR. „Suntem astăzi aici să discutăm, dar am spus de câteva ori în discuția de astăzi. Atunci când USR l-a propus premier la Cotroceni pe domnul Cioloș înseamnă că avea și o majoritate în spate. De acea revin la această majoritate PSD-AUR-USR. În spatele deciziei de a fi propus ca premier a fost acest lucru. Responsabilitatea găsirii unei majorități este a lui Dacian Cioloș”, a mai spus președintele PNL. De cealaltă parte, UDMR, prin vocea președintelui Kelemen Hunor a declarat că nu poate fi schimbat votul la moțiune, la fel cum nu poate fi schimbată nici alăturarea USR de PSD și AUR. „Am avut această discuție la solicitarea, la invitația domnului Dacian Cioloș, premier desemnat. Astăzi nu am ajuns la o concluzie și trebuie să vedem fiecare dintre părți ce va discuta când ajunge înapoi în forurile decizionale. Ce am constatat eu, dincolo de dorința de a reface această coaliție, lipsa de încredere. Fără încredere e greu să construiești ceva. (…) Eu sper că fiecare mai lasă din orgoliile prezentate și în dreapta și în stânga, ce am văzut și ce s-a întâmplat este în spatele nostru, nu putem schimba. Nu putem schimba nici votul de la moțiunea de cenzură, nu putem schimba nimic în ce privește alăturarea de AUR a celor de la USR. Dar sper că putem schimba viitorul, că putem schimba ziua de mâine”, a transmis președintele UDMR. Premierul desemnat Dacian Cioloș a plecat de la sediul PNL, după aproape o oră de discuții cu Florin Cîțu, Kelemen Hunor. „Nu s-a ajuns la nicio concluzie, nu s-a luat nicio decizie”, a spus Cioloș.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.