Polițiștii vrânceni vor acționa până în data de 4 ianuarie 2023 pentru prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) sau prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice. Până în prezent, în cadrul planului au fost efectuate 11 acțiuni și controale, fiind înregistrate 3 dosare penale, în care sunt cercetate 3 persoane. În urma acestor activități, au fost constatate 3 infracțiuni și aplicată o sancțiune contravențională. Totodată, au fost confiscate aproape 9 kg articole pirotehnice în valoare de 610 lei. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operatiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută si pedepsită art. 37 alin. 1 lit a din Lg. 126/1996. Ca reper, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022, la nivelul județului Vrancea au fost efectuate 158 acțiuni și controale, fiind înregistrate 39 dosare penale, în care sunt cercetate 39 de persoane. În urma acestor activități, au fost constatate 39 infracțiuni și aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5500 de lei. (IPJ Vrancea)






