În ședința ordinară desfășurată la finele lunii trecute, consilierii locali ai municipiului Adjud au aprobat lista de repartizare a locuințelor ANL pentru anul 2023. Este vorba despre 6 apartamente cu două camere care au fost distribuite conform legii, beneficiarii urmând să se prezinte în termen de două săptămâni pentru semnarea contractelor de închiriere. „Cele 6 locuințe pentru tineri aflate în proprietatea Agenției Naționale pentru Locuințe au fost distribuite persoanelor care au depus cereri în condițiile legii și care îndeplinesc condițiile legale de repartiție. Beneficiarii repartițiilor au obligația ca în termen de 15 zile de la comunicarea Hotărârii Consiliului Local să se prezinte la serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Adjud în vederea încheierii contractului de închiriere, sub sancțiunea anulării de drept a repartiției”, a anunțat Primăria Adjud. Iată mai jos lista cu locuințele respective:






