AcasăActualitatePsihogenealogia, subiect dezbătut în cadrul Programului „Școala părinților”

Psihogenealogia, subiect dezbătut în cadrul Programului „Școala părinților”

Programul „Școala părinților” își continuă parcursul în Vrancea, de data aceasta cu un seminar intitulat „Psihogenealogia”. Întâlnirea este programată pentru vineri, 26 martie, începând cu ora 14.00, la Centrul de Terapii Recuperatorii pentru Copii cu Tulburări de Dezvoltare din Focșani. Psihologul Daniela Șandru va vorbi celor prezenți, părinți și persoane interesate de acest subiect, de transmiterea traumelor familiale, vindecarea acestora și regăsirea de sine. De asemenea se vor da răspunsuri la întrebări cum ar fi: ce este transmiterea inter și transgenerațională? cu ce se confruntă subiectul care nu își cunoaște istoria familială și care sunt consecințele secretelor și loialităților familiale necunoscute? care sunt metodele de vindecare a arborelui genealogic? ce posibilități ne ofera Psihogenealogia pentru a ne trăi, în final, propria viață?! „Psihogenealogia este știința care analizează legaturile transgeneraționale, sprijinindu-se pe psihologia clinică, pe psihanaliză și pe tehnica sociopsihologică a genosociogramei sau a arborelui genealogic, crescut din legături și fapte importante de viață. Foarte târziu ființele omenești ating stadiul de adult reușind să taie legaturile de contopire cu familia și să își trăiască alegerile personale. Analizând traume ale propriului arbore genealogic alegem să nu mai repetăm greșelile, nenorocirile, lipsurile și suferințele strămosilor noștri și devenim astfel ființe autonome capabile de alegeri necondiționate”, se arată într-un comunicat al DGASPC Vrancea. Cei care vor să obțină mai multe informații legate de subiect ori care vor să participe la eveniment pot telefona la numărul 0237/626.766.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...