AcasăActualitateSecția de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean a devenit funcțională

Secția de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean a devenit funcțională

Secția își poate primi pacienții după ce a trecut prin ample lucrări de reabilitare și modernizare, lucrări care au însemnat o investiție de peste 2 milioane de euro, jumătate din sumă acoperită din bani europeni. În urma lucrărilor, clădirea cu 4 etaje a fost prevăzută cu lift și a fost dotată cu mobilier și aparatură medicală nouă. Secția are o capacitate de 90 de paturi (60 pentru cronici și 30 pentru acuți) și a fost recepționată în luna august a acestui an. „Consiliul Județean Vrancea a suplimentat fondurile la acest proiect tocmai pentru că nu era prevăzut un lift dar în acest moment problema este rezolvată. Să dea Dumnezeu ca acest spital să fie folositor județului nostru dar să avem cât mai puțini pacienți în acest imobil. Orice investiție în sănătate contează și reiterez faptul că de când sunt președintele consiliului județean am acordat o deosebită importanță atât sănătății cât și învățământului”, declara la jumătatea lunii august șeful administrației județene, Cătălin Toma, cu prilejul recepției lucrărilor.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...