AcasăActualitateStart vot: Primăria Focșani acceptă și așteaptă păreri privind construcția unui centru multifuncțional în Bahne

Start vot: Primăria Focșani acceptă și așteaptă păreri privind construcția unui centru multifuncțional în Bahne

Probabil pe modelul poeziei lui Tudor Arghezi, municipalitatea își dorește ca în locul cunoscutului bloc G2 – NATO din Bahne să construiască un Centru Multifuncțional pentru activități educative, culturale, recreative și sociale. Există deja un plan timid pentru locul rămas gol pe Aleea Căminului 12 după demolarea G2, Primăria Focșani depunând o solicitare de emitere a acordului de mediu pentru un proiect la Agenția de Protecția Mediului Vrancea. Documentul poate fi consultat de toți cei interesați la sediul instituției din Focșani, pe strada Dinicu Golescu nr. 2: de luni până joi între orele 8.00 – 16.30 și vinerea, între 8.00 – 14.00, precum și la sediul primăriei, în cadrul aceluiași interval orar. În schimb, observațiile publicului se primesc doar la sediul APM Vrancea. După cum am spus, există deja un proiect realizat de Urban Scope București, conform căruia clădirea va avea două etaje. „La exterior vor fi alei carosabile, o parcare cu 16 locuri, un loc de joacă pentru copii, alei pietonale și spații verzi în suprafață de 505 metri pătrați, adică aproximativ 33% din suprafața terenului pe care se realizează investiția”, se arată în proiect. Potrivit aceleiași surse, suprafața construită este de 392,31 mp, cea desfășurată – 1.159,17 mp, iar cea utilă – 975,13 mp. În proiect se prevede și că vor exista accese distincte pentru public, pentru alți utilizatori și pentru spațiile tehnice precum și 2 scări și 2 ascensoare și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Planul parterului conține inclusiv o sală de spectacole, în suprafață de 82,58 metri pătrați, două camere activități de 21,43 și 16,55 mp, dar și – pentru că paza bună trece primejdia rea – un birou pentru Poliția Locală, în suprafață de 12,39 metri pătrați. La etajul I sunt prevăzute nu mai puțin de 7 camere activități – cele mai mari au 20,55 mp, iar cele mai mici – 13,19 mp, precum și o sală instruire adulți, în suprafață de 82,58 mp. Și la ultimul etaj sunt 4 camere activități, dar și o bibliotecă – mediatecă, pe o suprafață totală de 81,77 mp.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...