Tribunalul Vrancea se alătură manifestărilor care marchează Ziua Internațională a Justiției

0
71

Tribunalul Vrancea se alătură manifestărilor care au loc astăzi în întreaga Uniune Europeană și marchează Ziua Europeană a Justiției, care se sărbătorește încă din anul 2003. Este o zi în care cetățenii, studenții și elevii, dar și profesioniștii dreptului iau parte la evenimente menite să le completeze informațiile despre procedurile judiciare și despre modul în care se desfășoară activitatea celor investiți să realizeze justiția. Provocările din ultimii ani neau arătat cât de importantă este identificarea unor modalități alternative de comunicare cu justițiabilii și cu cetățenii, în general, motiv pentru care sunt în plin proces de dezvoltare și implementare programe și aplicații menite să vină în sprijinul cetățenilor, precum este Dosarul electronic (implementat deja de instanțele din județul Vrancea) https://doc.cagl.ro/autentificare. La nivel național se dorește dezvoltarea și implementarea unei versiuni
unice de dosar electronic, respectiv Dosarul Electronic Național, demers lăudabil și așteptat cu interes, credem noi, de un număr mare de justițiabili, dar și de profesioniști.
Tot în sprijinul cetățenilor sunt și bazele de date precum ReJust portal de jurisprudență națională (https://www.rejust.ro/), precum și recentul portal de jurisprudență al CEDO, care pune la dispoziție criterii de căutare diverse, dar și în funcție de articolele Cartei Europene a
Drepturilor Omului (
https://ks.echr.coe.int/web/echrks). Tribunalul Vrancea va fi astăzi gazda unui grup de masteranzi de la Universitatea Al. I. Cuza, Iasi Filiala Focșani, care vor lua contact astfel, în mod nemijlocit, cu activitatea specifică instanței. Justiția este un serviciu public, un serviciu pentru oameni, înfăptuit de oameni. Această zi este în memoria colegei noastre, Doamna Carmen Comănescu, care a dezbrăcat prematur roba de judecător.
Ne exprimăm respectul pentru întreaga activitate desfășurată și preluăm din experiența dumneaei seriozitatea, corectitudinea și probitatea profesională, ca și respectul pentru justițiabili. (comunicat Biroul de Comunicare și Relații Publice Tribunalul Vrancea).

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.