Altercație în traficul din Focșani. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, în cartierul Sud, în apropierea Mausoleului. Un pieton a luat la bătaie un șofer după o banală ceartă în trafic. Bărbatul de 70 de ani ar fi lovit șoferul, un bărbat cu mult mai tânăr decât acesta. Din informațiile noastre, șoferul mașinii a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Focșani pentru îngrijiri medicale. La fața locului au ajuns polițiștii din cadrul IPJ Vrancea care au demarat cercetări pentru a stabili dacă a fost vorba despre un eveniment rutier urmat de o bătaie în toată regula sau este vorba doar despre o altercație. VOM REVENI CU DETALII!






