Consilierii locali municipali nu au reușit să se pună de acord despre modul în care va funcționa Direcția de Dezvotare Servicii Publice Focșani din subordinea Consiliului Local Focșani. Aleșii au fost convocați de primarul Cristi Misăilă într-o ședință de îndată pentru aprobarea prelungirea dării în administrare a domeniului public din municipiu către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani. Proiectul respins la ultima ședință de consilierii PNL-USR-PLUS a fost retras în ședința de astăzi de pe ordinea de zi de primarul municipiului. Motivat de faptul că aleșii PNL-USR-PLUS au depus o serie anexe care nu au primit avizul comisiilor de specialitate, Cristi Misăilă a retras unicul proiect de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Prima intervenție a avut-o viceprimarul Alexandra Tătaru care a transmis că a descoperit „o serie de anomalii” la valoarea bunurilor de inventar trecute în proiect. „Am studiat mai bine acest proiect și aș vrea să scot în evidență câteva anomalii pe care le-am descoperit la Anexele 1 si 2 unde au fost identificate imobile cu o anumita valoare și un număr de inventar. Aceste bunuri nu au fost reevaluate la timp, fapt constatat și de Curtea de Conturi (…) Anexa 1 cuprinde bunuri cu o valoare de inventar nereal. Cea mai mică valoare o are monumentul funerar al filantropului Pastia, cu o valoare de un leu, în timp ce un wc public are valoarea de 10.000 de lei. De aceea, noi ne-am gândit că un termen de 10 ani este foarte mare”, a spus viceprimarul Alexandra Tătaru. Grupul PNL-USR_PLUS a depus un amendament la acest proiect prin care a dorit modificarea perioadei de dare în administrare de la 10 ani la un an de zile , cu posibilitatea prelungirii succesive pentru aceeași perioadă de timp. Ultimul cuvânt l-a avut primarul Cristi Misăilă care a decis să retragă proiectul de pe ordinea de zi. „Observ că la acest proiect colegii consilieri PNL au propus mai multe anexe care nu au fost analizate și verificate de comisia de specialitate, drept pentru care vă atrag atenția că dacă insistați să supuneți la vot acest amendament cu aceste anexe sunt nevoit să retrag proiectul de la vot, pentru că nu este legal. Aceste anexe trebuiau întâi discutate în comisia de specialitate, trebuiau prezentate către serviciile de specialitate pentru a avea rapoartele și avizele necesare. (…) Pentru a nu intra iarăși în alte discuții, retrag de pe ordinea de zi acest proiect”, a spus primarul Cristi Misăilă. Cel mai probabil, proiectul va fi supus votului într-o ședință ulterioră, lucru cerut și de viceprimarul Ana Maria Dimitriu.„Aș vrea să-i rog pe toți consilierii municipali să ne întâlnim mâine, la aceeași oră, la o altă ședință de îndată. Așa cum am spus nu lăsăm pe nimeni fără serviciu”, a completat viceprimarul Ana Maria Dimitriu.
ULTIMA ORĂ: Situația DDSP amânată pentru o ședință următoare | Consilierii PNL-USR-PLUS au depus un amendament, primarul a retras proiectul de pe ordinea de zi
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.