AcasăActualitateUPDATE Poliția, în cazul perchezițiilor făcute la Dumitrești: „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de...

UPDATE Poliția, în cazul perchezițiilor făcute la Dumitrești: „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală”

Ancheta anunțată în această dimineață de la Dumitrești ia amploare. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vrancea au pus în executare, marți, 29 septembrie, șase mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Potrivit IPJ Vrancea, perchezițiile au avut loc la persoane fizice și juridice, iar cercetările vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul recoltării de produse forestiere nelemnoase.

Anchetatorii urmăresc să strângă probe care să permită stabilirea exactă a situației de fapt și documentarea activității investigate.

Informația oficială transmisă de polițiști nu nominalizează persoanele sau firmele vizate și nici nu precizează în acest moment natura exactă a produselor forestiere nelemnoase despre care este vorba. Perchezițiile au loc însă în contextul informațiilor apărute în această dimineață privind verificări efectuate inclusiv la locuința primarului comunei Dumitrești, Adrian Viorel Banaurs, precum și la alte persoane apropiate acestuia.

Edilul a declarat anterior că verificările ar avea legătură cu apartenența sa la o cooperativă de căutători de trufe și a susținut că sesizarea care a stat la baza acțiunii ar fi falsă. Primarul a mai afirmat că, în ceea ce îl privește, nu ar fi fost identificate probe care să îi ateste implicarea în astfel de activități.

Deocamdată, IPJ Vrancea nu a comunicat dacă primarul Adrian Banaurs are vreo calitate în dosarul penal și nici dacă în urma perchezițiilor au fost dispuse măsuri împotriva vreuneia dintre persoanele vizate.

Polițiștii subliniază că toate persoanele cercetate beneficiază, pe durata procesului penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...