AcasăActualitateVasile Petrea, primarul comunei Homocea: “Echipa PNL a dovedit că “se poate, dacă se vrea”

Vasile Petrea, primarul comunei Homocea: “Echipa PNL a dovedit că “se poate, dacă se vrea”

Primarul Vasile Petrea și echipa sa de consilieri locali au preluat administrația comunei Homocea din anul 2016. Cetățenii din comună au fost mulțumiți de realizările acestora și i-au creditat să conducă destinele comunei și în următoarea perioadă. Începând cu anul 2016, comuna Homocea a intrat în normalitate, datorită proiectelor implementate de primarul Vasile Petrea. Pe lângă realizarea podului peste râul Polocin, alimentarea cu apă de la Costișa, asfaltarea drumurilor comunale sau alocarea de fonduri de la bugetul local pentru ca cetățenii comunei să fie racordați la rețeaua de apă și canalizare, edilul comunei a reușit, susținut de ministrul Ion Ștefan și președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, să depună o serie de proiecte finanțate prin programul PNDL II. Vorbim aici despre construcția unei săli de sport școlare, în satul Homocea, cu 102 locuri, construcția unui cămin cultural la Homocea, a unui sediu modern al primăriei, a unui parc, toate acestea fiind deja în discuție cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, dar și construcția unui bloc de locuințe, finanțat de Agenția Națională pentru Locuințe. Un proiect foarte important pentru comunitatea din Homocea este cel al racordării la rețeaua de gaze naturale a tuturor cetățenilor din comună. De asemenea, Primăria Homocea a depus la CNI un proiect prin care vor fi modernizați 7 km de drum comunal și vor fi reabilitați alți 5,5 km. “În urma demersurilor făcute de Guvernul României la Uniunea Europeană, au fost obținute fondurile necesare racordării mai multor localități din Vrancea la rețeaua de gaze naturale, finanțarea fiind asigurată prin Ministerul Fondurilor Europene. Atât ministrul Ion Ștefan, cât și președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma au fost un exemplu de implicare și au dovedit că “se poate, dacă se vrea”. Sunt convins că echipa propusă de PNL Vrancea pentru alegerile generale este una serioasă și competentă și că se vor implica, și pe viitor în proiectele comunei Homocea”, a transmis primarul comunei Homocea, Vasile Petrea.(Material realizat de SC Media Factory Concept SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 11200025)

 

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

FOTO „Dincolo de ecran”: Dialog între elevi, părinți și profesori la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud

Dincolo de ecran – educația care îi aduce împreună pe copii, părinți și profesori Într-o...

ARTICOLE POPULARE

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...