Centrul de vaccinare anti COVID-19 de la Suraia a ajuns subiect pentru presa națională după ce localitatea vrânceană a devenit locul în care ajung mii de români, din toate colțurile țării, care doresc să se vaccineze. După sistarea vaccinării civililor la Casa Armatei și după ce Primăria Focșani a refuzat să sprijine Direcția de Sănătate Publică pentru continuarea imunizării populației în oraș, toată logistica s-a mutat în sala de sport din Suraia. Acolo au fost amenajate șapte cabinete de vaccinare: patru cu vaccinul Phizer Biontech și trei cu vaccinul produs de Moderna. De la începutul lunii martie, specialiștii centrului au vaccinat mii de persoane, o parte dintre aceștia veniți de la sute de kilometri depărtare. „Zilnic sunt vaccinate în jur de 500 de persoane. Și sunt vaccinate atât persoane din județul Vrancea, cât și persoane care reușesc să se programeze pe platforma de vaccinare din toate județele țării. Am vaccinat foarte mulți gălățeni, persoane din Brăila, Buzău, Bacău, Brașov, București, foarte multe persoane urmează să vină din București în următoarele zile. Și din Ploiești, Suceava, o persoană chiar din Satu Mare a dorit să vină și am primit-o”, a declarat medicul șef de la DSP Vrancea, Janina Lazăr, citat de jurnaliștii din Capitală. Mai jos puteți urmări integral reportajul Digi24:





