Strada Odobești din Focșani reprezintă, indubitabil, maniera păguboasă în care decurg lucrările de modernizare a artelor din Focșani sub administrația Misăilă. Ca să pomenim aici de toate străzile desfundate și cele începute dar… NEFINALIZATE, pentru că avem un edil cu finalizare întârziată, așa după cum însuși se caracteriza cu mândrie, ar însemna să batem apa în piuă! Nu trebuie însă să le trecem cu vederea întrucât s-ar putea interpreta ca lipsă de interes pentru ceea ce se întâmplă în orașul natal… cine știe, poate unora dintre adormiții de până acum, cei care se salută cu bombasticul slogan „Focșani, acasă”, le va tremura puțin mâna pe ștampila de vot în 2024. Un dintre multele exemple de „eficacitate” ale administrației Misăilă le putem întâlni pe strada Odobești, așa cum spuneam, acolo unde trotuarul a fost spart imediat după ce a fost asfaltat pentru a se introduce fibră… Consilierul liberal Victor Dumitru s-a aflat la fața locului, răspunzând astfel solicitărilor primite de la cetățeni, însă nu a putut purta un dialog „constructiv” cu inginerul pe motiv de… absență: „acu a plecat, să trăiți!”. „Am inspectat re-re-sistematizările lui Misăilă, mai exact haosul în care se lucrează, de altfel, în tot orașul nostru. La cererea locuitorilor de pe Strada Odobești – cărora le mulțumesc pentru spiritul civic și îi încurajez să sesizeze orice fel de nereguli – stradă unde betonul proaspăt turnat este spart din nou. Inginerul de șantier a fugit de mine când am cerut clarificări despre munca de mântuială pe care tocmai o presta echipa sa. Întrebarea către domnul Misăilă este: cine plătește această degringoladă generalizată, lucrările de spargere sistematică a betonului pentru că ați „uitat” sau intenționat ați betonat, ca să mai aibă firmele niște „lucrări neprevăzute” domnule primar? Nu credeți că ne sunteți dator măcar cu niște explicații publice, dacă nu scoateți bani din buzunarul propriu, nu din cel al plătitorilor de taxe, ca să plătiți re-re-asfaltările?”, a punctat consilierul municipal Victor Dumitru.






