Militarii Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” din Focșani au participat recent la un modul de instruire dedicat dezvoltării competențelor într-o a doua specialitate, cea de cercetare-geniu. Activitatea a avut ca obiectiv familiarizarea și operarea detectorului de mine MINEHOUND VMR3, un echipament modern utilizat în identificarea dispozitivelor explozive.
Instruirea s-a desfășurat cu sprijinul instructorilor din cadrul Grupului 4 EOD al Diviziei 2 Infanterie „Getica”, precum și al specialiștilor din Divizia Multinațională de Sud-Est. Aceștia au oferit militarilor îndrumare de specialitate și au contribuit la creșterea nivelului de pregătire tehnică și practică.
Pe parcursul modulului, militarii au lucrat în echipă și au parcurs exerciții aplicate, menite să le dezvolte capacitatea de reacție și acuratețea în utilizarea echipamentelor specifice. Accentul a fost pus pe adaptabilitate și pe învățarea continuă, elemente esențiale în contextul actual al misiunilor militare.
Reprezentanții brigăzii subliniază că astfel de activități contribuie direct la creșterea nivelului de pregătire operațională. Astfel, prin profesionalism, coeziune și dorința de perfecționare, militarii vrânceni își consolidează capacitatea de a executa misiuni specifice în condiții de siguranță și eficiență.






