AcasăActualitateZeci de mii de lei - amenzi în urma unor razii în mai multe comune din...

Zeci de mii de lei – amenzi în urma unor razii în mai multe comune din Vrancea

În perioada 22 – 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Golești și Secției 6 Poliție Rurală Nănești, împreună cu efective ale Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului Rutier și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, au desfășurat o amplă acțiune în zonele de competență ale celor două secții.

Scopul principal al acțiunilor l-a constituit menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și verificarea respectării normelor privind circulația rutieră și a legislației în domeniul materialului lemnos.

În cadrul activităților operative au fost instituite 9 filtre rutiere, fiind legitimate 514 persoane și controlate 189 de vehicule. De asemenea, au fost verificate 7 unități economice, 5 agenți de securitate și au fost testați cu aparatul etilotest 15 conducători auto.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 85.067 de lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 4.915 lei, a fost reținut 1 permis de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea va continua acțiunile de acest tip, cu aceeași fermitate și consecvență, pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță cetățenilor și pentru a preveni orice încălcare a legii. (IPJ Vrancea)

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

VIDEO Șofer din Vrancea implicat într-un accident rutier la Buzău! Acesta a fost transportat la spital!

În această după-amiază, o mașină înmatriculată în Vrancea a fost implicată într-un accident rutier...

Nicușor Dan anunță o nouă nominalizare de premier după ce Guvernul Mureșean nu a trecut de Parlament

Președintele Nicușor Dan anunță că luni va nominaliza un nou premier, după consultările cu...

ARTICOLE POPULARE

ULTIMA ORĂ Femeie înjunghiată mortal de soț, la Gugești!

Un conflict izbucnit în toiul nopții între doi soți, în comuna Gugești, s-a încheiat...

Cine este tânăra ucisă de soț într-o criză de gelozie | Ioana avea doar 27 de ani și tot viitorul în față

Tragedia petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 septembrie), în jurul...

Tragedie pe DN2-E85! Un vrâncean a fost spulberat de un camion în timp ce încerca să-și repare autoutilitara

Un bărbat de 49 de ani, din Vrancea, și-a pierdut viața într-un accident rutier...